George Chiuchete a rămas fidel Craiovei natale şi lecţiilor primite pe
durata studiilor universitare din Capitală, având fericirea să întâlnească o
lecţie care i s-a potrivit. Aceasta se revendică din marea tradiţie a picturii
şi reprezintă acea direcţie din arta modernă ce reuşeşte să continue tradiţia,
dar totodată, să o şi nuanţeze şi adapteze epocii trăite, în aşa manieră încât,
într-un Muzeu, pictorii “legei celei vechi” să poată sta alături, în mod
firesc, de pictorii “legei celei noi”.
Această lecţie începea cu Cézanne,
neuitându-I nici pe impresionişti şi pointilişti, reţinea de la Picasso
perioadele albastră şi cubistă şi se incheia cu suma învăţămintelor din pictura
românească care îşi găsiseră un Ciucurencu un perfect exemplu.
În privinţa desenului – care va perpetua, în
spatele aparenţelor, o întrebare rămasă fără răspuns: este desenul pictorilor o
artă de sine stătătoare ori este doar un exerciţiu pregătitor al viitoarelor
tablouri - modelele clasice îl urmăreau pe Leonardo, Durer, Ingres, Daumier
(care spunea, nu se ştie daca în glumă sau în serios, că un pictor e dator a fi
în stare să deseneze un om în timp ce cade de la etaj), iar de la noi pe
Grigorescu – în campania militară din 1877, pe Ressu – cu o linie care te duce
cu gândul la precizia unui chirurg, şi, mai recent, ca un demn continuator al
lor, pe Traian Brădean – cel care a executat desenele pentru “Anatomia
artistică” de Gheorghe Ghiţescu şi care, pentru
fiecare desen, a reluat aceeaşi mişcare lineară de sute de ori.
Lucrările lui
Ciuchete întrunesc întreg ansamblul de motive vizuale legitimate si “clasicizate” în
arta modernă. Pictorul, suferind de viciul lucrului în plain-air, străbate distanţe mari între peisajele
care-i vor favoriza viziunea, marcând prin aceste trasee o hartă a comorilor sale.
Sunt peisaje lipsite de prezenţa umană. Pictorul caută armonia în siluete de
copaci, acoperişuri de case pierdute către orizont, curţi cu parfum interbelic,
peroane de gări, magazii dărăpănate sau căpiţe de fân, solemne ca nişte
monumente venite dintr-un trecut patriarhal.
Toate aceste
imagini de lume au în alcătuirea lor şi în atmosfera care le surprinde
peregrinul ceva tragic, acea tristeţe marcată de un destin al solitudinii.
Unicul lor interlocutor este acest pictor căruia au reuşit sa-i vorbească pe
limba lui. Acum aceste peisaje ascunse ne vorbesc şi nouă prin transpunerea lor
în pagină, prin nuanţele culorilor folosite de George Ciuchete. Aşa se întâmpla
odinioară şi la Paris, cu peisajele lui Utrillo lucrate după nişte cărţi
poştale banale, pe care nu le mai cumnpăra nimeni.
Pentru cei
care-l cunosc a rămas acelaşi tânăr îndrăgostit de pictură, iar dacă până azi
nu ţi-a trădat arta, desigur n-o va mai face nicid e acum încolo. El “cântă” după o partitură veche, compunând la nesfârşit
aceleaşi frumuseţi simple, tot mai rare şi mai nepreţuite. Drept mărturie stă
şi observaţia ca dintr-o generaţie doar puţini procedează aşa, rămânând
credincioşi învăţăturii în acre s-au dezvoltat şi s-au regăsit ca artişti,
chiar daca asta le-a atras uneori dispreţul celorlalţi sau nu i-a condus pe
culmile gloriei, ca şi sum ar fi avut ca deviză în viaţă un adagio biblic: “Sit
transit gloria mundi”.
Lucrurile solide vor supravieţui şi în artă,
nu prin interminabile modificări şi reformulări (de fapt până la urmă deformări),
ci prin reluareşi repetiţie, ca o Liturghie sacră.
ION LAZĂR
TOP BUSINESS nr. 23/2006
Deşi aflat la vârsta maturităţii artistice
Gheorghe Ciuchete este o fire retrasă ale cărui prezenţe expoziţionale sunt
oferite cu parcimonie publicului craiovean.
În evoluţia sa , expoziţia de pictură de anul
acesta, a patra ca număr, marchează fixarea artistului în deplina sa maturitate
creatoare.
Evenimentul cel mai de seamă al lucrărilor
sale calme, maditative, este nu subiectul care se produce pe linia unei
stereotipii acuzate ci urmărirea cu obstinaţie a unui program artistic a cărui
componentă principală este studiul peisajului citadin.
Gheorghe Ciuchete este fără îndolială un
pictor de formaţie bucureşteană, de la acre păstrează o necesară libertate
interioară dublată şi de exigenţa înaintării artistice.
Expoziţia actuală, ca şi cele precedente de
altfel, afirmă existenţa unui “complex” al profesionalizării continue pe care
artistul il împlineşte prin practica studiului permanent şI al acumulărilor formale, riguroase. Nuanţarea,
gradarea fină a tonurilor de gris şi a ocrurilor, o gestualitate încărcată şi
liberă, închise în corsetul unei rigidităţi compoziţionale accentuate, propun
în peisajele sale datele unei palpante dar încă necucerite deplin,
picturalităţi.
Artistul contruieşte în esenţă, un univers
figurativ ce denotă pe de o parte, o bună înrădăcinare în tiparul peisagismului
românesc interbelic iar pe de altă parte, detaşarea firească şi simptomatică
totodată în tentativa sa de înnoire a practicii genului în redarea atmosferei
şia specificului locului.
Fără îndoială, o mai mare accentuată dtaşare
de la rigoarea programului şi o incisivitate crescută a picturalităţii ar avea
un efect benefic asupra acestor creaţii prea bine temperate.
CĂTĂLIN DAVIDESCU RAMURI 4,5,6
aprilie, mai, iunie 1996
Ne obişnuisem cu
grafica lui Gheorghe Ciuchete în asemenea măsură încât pictura sa ajunsese să
treacă neobservată. Ultimii ani ne-au relevat însă faptul ca posedă resurse
neobişnuite şi-n acest gen. Evoluţialui în pictură a cunoscut astfel un ritm
aproape spectaculos şi i-a definit mai pregnant propria personalitate. Atras de
peisaj, îndeosebi de cel urban, a căutat să-l înţeleagă deconectându-şi
impresiile printr-un limbaj solemn. Formele şi culorile sale urmăresc
echilibrul armonios, liniile ferme ale desenului, cromatismul reţinut. Puternic
implantat în real, el are aproape în
egală măsură vocaţia patinei vremii cât şi a efortului constructiv contemporan.
Desenând materia picturală în straturi dense Gheorghe Ciuchete e preocupat de
umanizarea peisajului prin lumină. Efectele sale solare, realizate cu mijloace
de mare simplitate, reţin atenţia privitorului reuşind să-i transmită idei,
sentimente.
Muncind în
continuare cu seriozitate şi perseverenţă succesul nu se va lăsa – suntem
convinşi – mult aşteptat.
Muzeul de Artă Craiova PAUL REZEANU 1979
Jurnalul
galeriilor “Kalinderu”
Grupându-şi gravurile în jurul în jurul temei “jocurile
copiilor”, Gheorghe Ciuchete realizează în fond aranjamente şi combinaţii în
interiorul unui repertoriu figurativ riguros controlat, aflat la limita dintre
amintirea stilizărilor populare şi soluţiile ilustraţiei de carte. Dialogurile
elementelor se aşează în jurul unei tipologii unitare, stilizată până la limita
esenţei geometrice în interiorul căreia intervin accidente extrase mai ales din
câmpul infantil, artistul utilizând miyând pe opoziţiile de negru şi alb.
Stilul artistului are deja claritate, expresivitate şi o unitate ce nu ne
determină să considerăm ciclul prezentat drept suma unor investigaţii şi
rezultatul accidentului şi – mărturisim – am dori să fie într-adevăr aşa pentru
că gravurile ne dezvăluie posibilităţi ce trebuie explorate.
VIRGIL MOCANU România Lirterară
Expoziţia “Act individual şi perspective sociale”
Soluţiile
simbolice, metaforele vizuale, mergând de la abstractizare până la noua
figuraţie şi colaj, îşi dovedesc potenţialul expresiv în operele unor artişti
ca Mihai Laurenţiu, Sabin Bălaşa, Constantin Dipse, Sever Frenţiu, Costel
Bodea, Ladislau Feszt, Alexandru Cristea, Gheorghe Ciuchete.
ADRIAN PETRINGENARU Ramuri 15 mai 1976
Fascinat de
geometria Craiovei, şi-a aşezat ani la rând şevaletul la un colţ de stradă sau
pe acoperişurile imobilelor pentru a surprinde pe pânză frumuseţea locurilor.
L-am găsit pe un trotuar, cu un şorţ în faţă, privind când spre şevalet, când
spre un corcoduş înflorit. Avea aerul unui peisagist de modă veche ce ţine să
treacă neobservat. A acceptat răgazul pentru dialog după ce lumina nu i-a mai
fost pe plac, dându-l parcă afară dintr-o armonie visată.
“Sunt un meseriaş care cred că a început sa înţeleagă
cât de cât despre ce este vorba, căruia îi face plăcere să muncească cu
imaginea”,
mărturiseşte pictorul. Gheorghe Ciuchete
vine dintr-o generaţie şcolită de mariprofesori, cărora le este
recunoscător şi astăzi că l-au îndrumat. Spune că a fost o onoare să-I vadă la
lucru pe adevăraţii maeştri, amintindu-I aici pe Nicolae Marinache, Ilie
Marinescu.
LAURA PUMNEA Adevărul
de seară
Trei artişti craioveni la Kalinderu
Al doilea
reprezentatnt al grupului expune un ciclu de şaptesprezece gravuri grupate sub
titlul “Jocurile copiilor”. Cu gingăşie şi
bucurie copilărească, Gheorghe Ciuchete deruleză în faţa noastră un film,
restructurând imaginile, pe mari suprafeţe dense, în umor şi imaginaţie.
Asociind acestor calităţi pe aceea de excelent gravor, artistul ne prinde cu
uşurinţă, antrenându-ne în jocul pe care ni l–a propus. Circulâm în aceste
planşe dense ca o dantelă sau ca un mozaic, descoperindu-ne uneori chiar noi
înşine. Suită de amintiri sau ilustraţii la o carte, este omagiul adus jocului
prin jocul imaginaţiei şi al meşteşugului.
RADU IONESCU Informaţia Bucureştiului
Graficianul Gheroghe Ciuchete se recomandă ca
un remarcabil tehnician al gravurii, stăpânind linia şi xilogravura, dar tentat
adesea de efecte decorative. Ciclul său –Amintiri din copilărie – reprezintă,
în fond, capricioase şi nenumărate ansambluri pe câteva motive unice: copii,
prinţul şi prinţesa din basm, păsările comune devenite magice. Din lectura
fiecărei lucrări în parte, răzbate o seninătate şi o puritate care îi asigură
farmecul.
CT. DUMITRIU SEREA Contemporanul
Gheorghe Ciuchete
şi-a propus să realizeze o suită de variaţiuni grafice pe tema “jocurilor de copii”.
Astfel, în fiecare compoziţiese naşte o dinamică, care dislocă fragmentele
geometrice din care este alcătuit mozaicul realităţii. Gruparea în cadre
separate a cuplurilor şi indivizilor, alcătuirea secvenţelor într-o aglomerare
faptică şi formală, scara comună dictată de fragmentul geometric şi simbolic –
animale sau plante – toate acestea sunt un material bogat, poate prea bogat,
care se justifică prin spaţiul divers al narativului.
RADU PROCOPOVICI Viaţa
studenţească
Culorile lui Gheorghe Ciuchete s-au construit
de mult timp într-un spectru al talentului său pe care-l va transfera
eternităţii ca pe o marcă proprie a habotniciei sale.
Căci ce este de fapt marea creaţie? O invenţie
a unui “limbaj” care defineşte unicitatea
creatorului în concertul mare cu numeroşi “instrumentişti” care-şi interpretează fiecare propria partitură.
Ciuchete este un “solist”, de rigoare şi profunzime, ale cărui culori se pot
recunoaşte de departe pentru că au ceva din curcubeu, aurora boreală sau fata
morgana.
DUMITRU GRAMA GOICEANU Prefaţă
catalog 2008
Expoziţia “Omagiu plastic anului XXX”
Gravurile lui
Gheorghe Ciuchete atestă o prezenţă şi o activitate foarte meritorie, care s-ar
cere mai intens utilizate în diverse zone ale vieţii culturale, în ilustraţia
de carte în primul rând şi în ilustraţia publicistică în general
AMELIA PAVEL Ramuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu